Asigurarile pentru accidente pot fi incheiate atat de persoane fizice cat si de persoane juridice, ca polite individuale sau de grup.
Aceasta asigurare se recomanda in special acelor persoane care in urma desfasurarii activitatii profesionale sunt expusi riscului de accidentare, dar si persoanelor care prin activitatile si sporturile practicate isi asuma anumite riscuri ce pot duce la accidentare sau deces.
Fiecare companie de asigurare are propria sa oferta pentru asigurarea de accidente, dar in general se acopera invaliditatea sau decesul ca urmare a unui accident. Pe langa aceste doua riscuri acoperite puteti opta pentru extinderi cum ar fi: asigurarea si in afara programului de lucru (24 de ore din 24), cheltuieli de spitalizare, operatii, etc. Unii asiguratori au polite de asigurare in caz de accident, specific concepute pentru riscurile unor anume meserii sau activitati, pentru pompieri, sportivi, studenti, s.a.
Riscuri acoperite
– Lovirea, caderea, taierea, arsurile, intoxicatia, inecul, asfixierea, degerarea, rani
– Accidente rezultate din coliziuni auto sau determinate de utilaje, unelte, instalatii sau alte aparate.
Toate aceste riscuri sunt acoperite avand in vedere consecintele unor evenimente produse fara voia asiguratului in urma carora este afectata capacitatea de munca sau viata asiguratului.
O polita standard va acoperi doar decesul si invaliditatea permanenta ca rezultat al unui accident, dar pot fi adaugate si alte clauze la polita: invaliditate temporara, asigurare pentru boli profesionale, asigurare pentru consecinte estetice, asigurare pentru cheltuieli de spitalizare sau tratamente, compensarea pierderii de venit. Asigurarea nu acopera decesul sau invaliditatea ca urmare a bolilor sau afectiunilor decat daca aceasta clauza este specificata in polita.